Mărime, Formă, Asimetrie, Scădere în Greutate, Sarcină, Intervenţii chirurgicale, toate acestea pot fi motive pentru care îţi doreşti sau îţi este recomandată o operaţie de augmentare mamară.
Împreună vom discuta despre motivele tale şi ceea ce aştepţi de la o astfel de intervenţie chirurgicală.
Scopul meu este de a-ţi oferi aspectul estetic dorit, în măsura în care obiectivele tale sunt realiste şi o astfel de intervenţie nu te poate afecta într-un mod negativ. Alegerea tipului de implant, a tipului de procedură şi succesiunea etapelor variază de la pacientă la pacientă astfel că, ceea ce ştii din reviste, din filme sau de la prietenele tale, poate să fie sau nu valabil şi în cazul tău. Aşadar, o discuţie cu un medic specialist despre augmentarea mamară trebuie să fie, pentru tine, cea mai importantă sursă de informare.
Mărirea sânilor este mai degrabă un proces decât o simplă intervenţie chirurgicală. Primul pas este de a afla şi conştientiza cum îţi va afecta viaţa o operaţie de mărire de sâni. Pentru că, vor fi cu siguranţă schimbări în stilul tău de viaţă, cel puţin pe termen scurt, pe care trebuie să le iei în considerare: indisponibilitatea de a face efort fizic, de a lucra şi, nu în ultimul rând, impactul emoţional.
Pentru mine, statutul tău de pacientă începe de la prima consultaţie şi se termină doar atunci când tu şi cu mine ne declarăm mulţumiţi de rezultatul obţinut.
Ce este, de fapt, augmentarea mamară?
Este mărirea artificială a sânilor printr-o intervenţie chirurgicală cu ajutorul unui implant mamar, care este un dispozitiv medical ce conţine silicon sau soluţie salină. Fiecare din aceste variante poate fi soluţia potrivită în funcţie de tipul implantului şi obiectivele intervenţiei.
Implantul mamar se poate introduce deasupra muşchiului sau sub muşchi. Introducerea deasupra muşchiului este realizată în special atunci când există suficient ţesut în zona sânului, cum este cazul persoanelor care au slăbit mult în greutate sau au alăptat. Când nu există suficient ţesut, implantul se poate introduce sub muşchi, procedură recomandată persoanelor care au un piept aproape plat sau o mărime mică a cupei şi doresc să treacă la plus 1-2 mărimi.
Cât de mult se pot mări sânii?
Din punct de vedere medical, există suficiente resurse pentru a face transformări majore, însă acestea nu sunt de dorit şi nu le recomand, din varii motive. Cele mai reuşite augumentari mamare sunt cele în care se trece la una sau maxim două mărimi superioare ale cupei. Operaţia de augmentare mamară are ca scop îmbunătăţirea aspectului estetic al femeii, iar acest lucru se poate obţine cu o creştere moderată a sânilor.
Sunt o mulţime de cazuri, unele dintre ele foarte mediatizate, în care s-a recurs la implanturi repetate şi exagerate. În foarte multe din astfel de situaţii, mai devreme sau mai târziu, deciziile se întorc împotriva pacientei prin dureri de spate, disconfort fizic major, alte probleme de sănătate şi nu în ultimul rând necesitatea uneia sau mai multor reintervenţii. Prin urmare, pacienta trece printr-un stres prelungit cu obţinerea unor rezultate net inferioare unei intervenţii primare reuşite.
Din fericire, în ziua de astăzi, tehnica modernă ne permite să facem simulări 3D pe calculator astfel încât pacientele mele pot să îşi formeze o părere clară a modului în care va arăta bustul lor după operaţie, şi care sunt proporţiile corpului.
Există şi posibilitatea de a purta o perioadă sâni falşi, sub formă de bustieră sau sutien special transformat astfel încât să experimentezi, în viaţa de zi cu zi, cum este percepută nouă ta postură şi cum accepţi tu, din punct de vedere emoţional această transformare.
Cu toate aceste metode la dispoziţie, cu siguranţă, împreună vom decide cea mai bună variantă pentru a obţine rezultatele dorite.
O interventie cu efecte de durată, însă nu pentru toată viaţa
Oricât de mult s-au perfecţionat tehnicile de operare şi calitatea implanturilor mamare, vorbim, totuşi, de un corp străin înserat în organism. Pot apărea efecte adverse, imediat după operaţie sau în timp. Pe de altă parte, organismul uman evoluează, îmbătrâneşte, slăbeşte sau capătă proporţii. Dacă pe termen scurt ne asigurăm că totul merge bine prin controale repetate, pe termen lung este de datoria pacientei să revină periodic la medic pentru o evaluare. Uneori, datorită transformărilor pe care le suferă corpul, implanturile mamare trebuie îndepărtate, schimbate sau remodelată pielea.
Augmentarea mamară rezolva întreaga problemă?
Implanturile mamare au rolul de a creşte mărimea sânilor şi de a le oferi rotunjime. De multe ori, însă, nu este obţinută şi o fermitate a sânilor astfel că, operaţia de augmentare mamară are rezultate mai bune în combinaţie cu alte intervenţii la nivelul bustului precum intervenţia de lifting mamar sau repoziţionarea mamelonului.
Evident, după o evaluare şi o prima discuţie legată de opţiunile avute la dispoziţie, vom decide care este setul de proceduri potrivit şi care sunt paşii intervenţiei.
Când nu este recomandată o intervenţie de augmentare mamară?
Augumentarea mamară este o opţiune şi nu o intervenţie crucială pentru sănătate şi viaţă. De aceea, pacienta are timp, şi recomand cu tărie, o informare şi analiză serioasă a acestei opţiuni.
Sunt şi situaţii ce nu recomandă o astfel de intervenţie:
– Neatingerea vârstei maturităţii. Augumentarea mamară nu este recomandată persoanelor cu vârsta sub 18 ani.
– Existenţa unor suspiciuni de cancer la sân, a nodulilor sau a altor afecţiuni ale sânilor
– Existenţa unor afecţiuni de sănătate cum sunt diabetul, afecţiuni ale sistemului imunitar, afecţiuni cardiace. În astfel de situaţii, poate exista o decizie pozitivă de realizare a intervenţiei cu acordul unui medic specialist.
Ce rezultate poţi obţine în urma unei intervenţii de augmentare mamară?
O mai bună proporţie a sânilor. O astfel de intervenţie oferă volum şi o formă mai feminină şi mai atractivă a sânilor.
O simetrie a sânilor. Se apelează la implanturi de mărimi diferite,
Refacerea volumului sânilor pierdut în urma unei scăderi masive de greutate sau în urma sarcinii
Refacerea sânilor deformaţi de diverse intervenţii sau afecţiuni.