Timpul sau scăderea în greutate pot afecta într-un mod neplăcut aspectul coapselor. Pielea care atârnă are un aspect inestetic, iar în partea interioară a coapsei poate provoca disconfort fizic și iritații majore, în special în timpul verii.
Operația de lifting de coapse poate corecta cu succes aceste probleme prin îndepărtarea surplusului de piele din zona interioară sau exterioară a coapselor.
O astfel de operație poate reduce circumferința coapsei de la câțiva centimetri până la chiar o treime din circumferința inițială ceea ce înseamnă o schimbare radicală, în bine, a corpului tău, o mai mare libertate de mișcare și, de ce nu, o mai mare ușurință în a-ți găsi pantalonii care să se potrivească stilului tău. Un alt efect pozitiv este redobândirea fermității pielii în zona remodelată, contribuind la aspectul mult îmbunătățit al picioarelor.
Am realizat de-a lungul timpului operații de lifting de coapse cu rezultate radicale, în care pacienții au simțit imediat efectele pozitive, atât prin modul în care s-au simțit după intervenție cât și prin prisma aprecierilor primite din partea celorlalți.
Procedura de lifting a coapselor se poate realiza prin mai multe tehnici medicale, în funcție de starea pacientului și cantitatea de piele ce trebuie îndepărtată. Semnele unei astfel de intervenții se estompează aproape total în decurs de câteva luni.
Când știi că trebuie să apelezi la o astfel de procedură?
– Când ai slăbit considerabil, în special în zona picioarelor, în urma unor antrenamente specifice sau a unei diete drastice.
– Atunci când ai atins o greutate optimă și nu mai dorești o altă scădere radicală în greutate. Dacă mai dorești să slăbești în continuare, este recomandat să amâni această intervenție până la stabilizarea greutății.
– Atunci când ai ajuns la un echilibru în ceea ce înseamnă alimentația și atenția pe care o acorzi nutriției. Efectele pozitive ale unei astfel de intervenții pot fi șterse rapid dacă revii la stilul de viață care a constribuit la creșterea în greutate.
Picioarele frumoase încep de la coapse. Ia în considerare o operație de lifting pentru această zonă a corpului tău și satisfacția va fi garantată.